Timp de decenii, teoria dominantă a fost că apa din topirea Groenlandei se va scurge direct în oceane, ducând la creșterea nivelului mărilor. Cu toate acestea, un nou studiu arată că nu este așa. În realitate, cea mai mare parte a apei este recongelată înainte de a ajunge atât de departe.
Sursa: Report24.news; Heinz Steiner; 30. Septembrie 2025
În mod ironic, Groenlanda – mult timp prezentată ca punctul de cotitură dramatic care anunță o apocalipsă iminentă – s-a dovedit a fi un perturbator încăpățânat al așteptărilor. Cercetările publicate recent în Nature Communications sub titlul „Greenland ice sheet runoff reduced by meltwater refreezing in bare ice” demonstrează că gheața se comportă destul de diferit față de ceea ce preziceau modelele climatice. În loc să acționeze ca un baraj rupt care eliberează torente în mare, stratul de gheață absoarbe cantități mari de apă topită, o îngheață din nou noaptea și o împiedică să ajungă vreodată în ocean. Potrivit autorilor, modelele anterioare au fost eronate cu până la 67%. Gigatonele de apă topită despre care se presupunea de mult timp că vor cauza creșteri dramatice ale nivelului mărilor sunt, de fapt, prinse și recongelate în interiorul gheții.
Motivul pentru această discrepanță constă într-o neînțelegere fundamentală a structurii gheții. În modelele climatice, gheața goală de ghețar a fost tratată ca un bloc etanș, impermeabil – ca un blat de granit pe care fiecare picătură se scurge imediat. Dar, în realitate, suprafața funcționează mai degrabă ca un burete poros. Apa se infiltrează în gheață, rămâne captivă și apoi îngheață din nou peste noapte. Cercetătorii scriu: „Se presupune adesea că scurgerile care provin de pe gheața goală contribuie în întregime și imediat la creșterea nivelului mării, chiar dacă tot mai multe dovezi de teren indică o retenție semnificativă a apei de topire în gheața însăși”.
Analizând previziunile climatice din ultimele decenii, observăm un model repetat de previziuni exagerate. În anii 1970, lumea a fost avertizată cu privire la iminența unei noi ere glaciare. În anii 1980, s-a afirmat că națiunile insulare se vor scufunda sub mare până în anul 2000. În 2007, experți de marcă afirmau cu încredere că Arctica va fi lipsită de gheață până în 2013. Acum au trecut doisprezece ani de la acest termen și gheața continuă să acopere apele din jurul Polului Nord. Cu toate acestea, eșecurile repetate ale modelelor climatice de a face previziuni exacte pătrund rareori în dezbaterea publică. Economiștii, care își revizuiesc în mod regulat previziunile de creștere trimestrială, nu suferă nicio pierdere de credibilitate – și același lucru pare să fie valabil și pentru meteorologi. Întotdeauna se găsesc explicații pentru motivele pentru care previziunile nu sunt reușite, însă afirmațiile alarmiste de bază rămân intacte.
Noile descoperiri din Groenlanda ne reamintesc cât de multă incertitudine continuă să înconjoare presupusa „știință stabilită”. Multe variabile necunoscute încă întunecă proiecțiile, ceea ce face ca modelele climatice să fie mai puțin fiabile decât se prezintă adesea. Tiparul rămâne același: presupuneți întotdeauna ce este mai rău, folosiți frica pentru a face titluri și etichetați totul drept știință de consens. Dar știința adevărată este prudentă și bazată pe dovezi, nu pe retorica alarmistă adaptată pentru a atrage atenția mass-mediei.
