Raportăm cea mai lungă persistență documentată până în prezent a componentelor vaccinului ARNm, confirmată în mod independent în mai multe laboratoare, biospecii și puncte de timp, utilizând diverse metode analitice.
NICOLAS HULSCHER, MPH 2 FEBRUARIE 2026
Timp de ani de zile, publicului i s-a spus că materialele vaccinale cu ARNm se vor degrada în câteva zile sau săptămâni – se vor descompune rapid, vor fi tranzitorii din punct de vedere biologic și incapabile de persistență pe termen lung. Această presupunere a influențat asigurările de reglementare, mesajele publice și așteptările privind siguranța la nivel mondial. Miliarde de oameni din întreaga lume au primit aceste injecții pe baza afirmației că materialul genetic va dispărea rapid din organism.
Astăzi, această poveste se prăbușește – în urma unui efort de investigare coordonat, în mai multe țări, care implică Fundația McCullough, laboratorul INMODIA (Germania), Spitalul Municipal Dresden-Friedrichstadt (Germania), Neo7Bioscience și laboratoare independente colaboratoare.
Lucrarea rezultată, intitulată „Persistența fără precedent a ARNm al vaccinului, a ADN-ului plasmidic, a proteinei Spike și a dereglementării genomice peste 3,5 ani după vaccinarea cu ARNm COVID-19„, prezintă ceea ce este, după cunoștințele noastre, cel mai cuprinzător raport de caz de leziuni provocate de vaccinul COVID-19 până în prezent – care implică > 40 de vizite la departamentul de urgență, > 200 de întâlniri cu specialiști din 18 discipline medicale, > 100 de investigații de laborator, > 100 de studii imagistice și prelevări de sânge și țesuturi în serie efectuate în mai multe momente pe parcursul a peste 3,5 ani.
Constatările relevă dovezi moleculare longitudinale conform cărora ARNm, fragmente de ADN plasmidic și proteine spike derivate din vaccinuri pot persista în sângele și țesuturile umane mai mult de 3,5 ani după vaccinare – confirmate în mod independent în mai multe laboratoare care utilizează diverse metode analitice.
Infecția cu SARS-CoV-2 a fost exclusă în mod eficient: anticorpii nucleocapsidici au rămas negativi în cinci momente separate și în trei laboratoare independente, iar proteina nucleocapsidică a fost absentă din probele de țesut, în ciuda prezenței depunerii de proteine de vârf.
Prezentare de caz
Raportăm cazul unui bărbat în vârstă de 55 de ani care a primit trei doze de vaccin Pfizer-BioNTech COVID-19 mRNA și care a dezvoltat ulterior o disfuncție multiorganică progresivă în concordanță cu sindromul postvaccin COVID-19 (PCVS), implicând domeniile cardiopulmonar, neurologic, musculo-scheletal, gastrointestinal, autonomic, otolaringologic, audiovestibular, imunitar, oftalmologic, dermatologic și psihiatric. Manifestările clinice au inclus: embolii pulmonare; miocardită întârziată confirmată prin RMN; afectare neurocognitivă; neuropatie a fibrelor mici; disfuncție autonomă; mialgie; afectare pancreatică și gastrointestinală cronică; tinitus agravat cu hipoacuzie senzorială; disfagie vocală și disfonie; tulburări oftalmologice; inflamație dermatologică cronică; și anxietate/depresie. Cazul a fost evaluat printr-o investigație clinică multidomeniu, longitudinală, extinsă și unică, cuprinzând analize moleculare, imunologice, genetice, proteomice, transcriptomice și tisulare, întreprinse pentru a caracteriza mecanismele bolii și a exclude etiologiile alternative.
Evaluare diagnostică aprofundată
După > 40 de vizite la departamentul de urgență și > 200 de întâlniri în ambulatoriu, pacientul a fost supus la > 100 de investigații de laborator neprogramate și > 100 de studii imagistice/funcționale. Această evaluare a exclus sistematic mecanismele etiologice subiacente din domeniile infecțios, autoimun, reumatologic, endocrin, genetic, hematologic, malign, toxic/legat de medicamente, cardiovascular/vascular, metabolic și neurologic primar. Testele au rămas în mare parte nediagnostice. După diagnosticarea miocarditei, a fost suspectată o posibilă infecție asimptomatică nedocumentată/undiagnosticată care se manifestă sub forma unei COVID lungi și a fost continuată serologia; rezultatele neașteptate au determinat extinderea testelor imune și tisulare pentru componentele derivate din spike și vaccin. Anticorpii nucleocapsidei SARS-CoV-2 au fost negativi în cinci puncte temporale separate, în intervalul 809-1 433 de zile postvaccinare, confirmate de trei laboratoare independente. Pacientul rămâne negativ în ceea ce privește nucleocapsida, cu niveluri crescute persistente ale anticorpilor de tip spike (4 553 U/mL) la 1 433 de zile după vaccinarea finală.
Colectarea probelor și metode analitice
Specimenele de sânge și țesut cutanat au fost obținute în mai multe momente de timp între 852-1,364 zile după vaccinarea finală cu ARNm Pfizer-BioNTech COVID-19. Compartimentele biologice analizate au inclus plasmă, exosomi circulanți, celule mononucleare din sângele periferic (PBMC) și țesut cutanat. Specimenele au fost evaluate în mai multe laboratoare independente utilizând diverse metodologii analitice, inclusiv ELISA, imunohistochimie automată, RT-PCR, PCR standard cu confirmarea secvențierii Sanger, secvențierea întregului genom, profilarea transcriptomică și spectrometria de masă cantitativă.
Proteina Spike persistentă circulantă și ARNm derivat din vaccin
La 852 de zile după vaccinare, testele imune pe bază de sânge au identificat proteina S1 detectabilă SARS-CoV-2 în subseturile de monocite clasice și neclasice, cu anomalii asociate ale citokinelor și markerilor imuni.
La 1 173 de zile după vaccinare, ELISA de înaltă sensibilitate a detectat proteina liberă Wuhan spike în plasmă (129,0 ± 4,1 fg/mL) și în exozomi circulanți (11,6 ± 0,1 fg/mL).
La 1 284 de zile, RT-PCR a identificat ARNm de vârf derivat din vaccin în exosomii circulanți, în timp ce ARN-ul PBMC a rămas negativ în urma extracției tratate cu DNase și PCR specifică ampliconului care vizează trei regiuni ORF de vârf (S1-S3).
Profilul serologic la 1 173 și 1 284 de zile după vaccinare a demonstrat concentrații crescute persistente de IgG4 specifice vârfurilor (354,4 ± 22,4 ng/mL și, respectiv, 320,2 ± 4,4 ng/mL), în concordanță cu stimularea antigenică continuă și cu un răspuns dezechilibrat de toleranță imună.
Proteină Spike persistentă și ADN plasmidic în țesutul cutanat
Biopsiile cutanate seriale efectuate la 1 160, 1 249 și 1 364 de zile după vaccinare, toate de la nivelul trunchiului în zonele cu boala Grover activă clinic, au fost nucleocapsid negative și au demonstrat depunerea persistentă a proteinei spike în celulele endoteliale și macrofage prin imunohistochimie automată cu corelație histopatologică. Proteina Spike a fost, de asemenea, găsită în fibrele nervoase la 1 364 de zile.
Biopsia cutanată de 1 364 de zile conținea mai multe elemente ADN plasmidice, inclusiv secvențe ale genei spike (S1-S3), ori1/ori2 și amplificatorul SV40, confirmând retenția durabilă a ADN-ului derivat din vaccin în țesutul somatic prin amplificare PCR cu electroforeză pe gel de agaroză și secvențiere Sanger.
Analiza Multi-Omic
Analiza variantelor structurale de secvențiere a întregului genom la 1 277 de zile după vaccinare a evidențiat o instabilitate genomică generalizată, cu duplicații și deleții mari care afectează EGFR, MYC, ERBB2 și ETV6/RUNX1, în timp ce comparația ARN-ADN a evidențiat variante numai ARN în căile ribosomale, NMD, ARN mici, epigenetice și TP53.
Profilul transcriptomic al sângelui integral a evidențiat stresul oxidativ, activarea vasculară și fragilitatea nucleară.
Proteomica urinei utilizând spectrometria de masă cantitativă a confirmat inflamația sistemică cu supraactivarea complementului (CFH), dezechilibrul redox (PRDX1) și răspunsurile susținute ale anticorpilor, susținute de alelele de risc HLA-B07:02 și DRB1*11:04.
Concluzie
Acest caz documentează cea mai lungă persistență in vivo raportată a ARNm derivat din vaccin, a fragmentelor de ADN plasmidic și a proteinei spike în urma vaccinării cu ARNm, cu o detecție reproductibilă în mai multe laboratoare independente, în compartimente biologice distincte și în sisteme de detecție moleculară complementare, care se extinde dincolo de 3,5 ani de la doza finală. Proteina Spike, secvențele de ARNm Spike și elementele coloanei vertebrale plasmidice au fost identificate atât în celulele imune, cât și în țesutul somatic, cu absența continuă a proteinei nucleocapsidale sau a anticorpilor SARS-CoV-2, excluzând efectiv infecția anterioară ca sursă. Convergența acestor observații pe parcursul eșantionării longitudinale a sângelui și a țesuturilor oferă dovezi directe că materialul genetic derivat din vaccinul ARNm și produsele sale proteice traduse pot persista in vivo timp de ani de zile după administrare.
În paralel, analizele multiomice au evidențiat instabilitate genomică susținută și dereglare transcriptomică mai mult de 3,5 ani după vaccinare, sugerând că materialul persistent derivat din vaccin poate fi asociat cu modificări pe termen lung în căile genomice și moleculare ale gazdei.
Aceste date contestă ipotezele predominante privind degradarea rapidă și activitatea biologică de scurtă durată a componentelor vaccinale ARNm și subliniază necesitatea unor studii longitudinale controlate pentru a determina prevalența, mecanismele și consecințele clinice ale materialului persistent derivat din vaccin.
