În două valuri recente, protestele împotriva politicilor antisociale ale Franței au luat un nou avânt. În ultimii ani, au fost organizate numeroase manifestații împotriva reformei pieței muncii și a sistemului de pensii, cu un vârf în 7 martie 2023, când 3,5 milioane de persoane, conform estimărilor sindicale, au protestat împotriva reformei sistemului de pensii. Anul acesta, au avut deja loc două zile de acțiune la nivel național: prima la 10 septembrie, sub sloganul „Bloquons tout!” („Să blocăm totul!”) și a doua pe 18 septembrie sub deviza „Les sacrifices pour le monde du travail, ça suffit!” („Sacrificii suficiente pentru lumea muncii!”). Alături de manifestații și blocaje, au avut loc numeroase greve, în special în cea de-a doua zi de acțiune. Aceste mobilizări au fost precedate de înfrângerea dramatică a guvernului francez în urma unui vot de încredere în Adunarea Națională la 8 septembrie, lăsându-l pe prim-ministrul nou numit de președintele Macron în fruntea unui guvern interimar.
Sursa : Etos Media, 26 Sep 2025, Armin Duttine
Grevele populare și structurile sindicale
Comparativ cu Germania, grevele din Franța își au adesea originea la nivel local și sunt decise la nivel local în așa-numitele adunări generale, la care pot participa chiar și angajații nesindicalizați. Cu doar aproximativ 10% dintre lucrători sindicalizați, Franța are una dintre cele mai scăzute rate de sindicalizare din Europa, deși numărul membrilor de sindicat din sectorul public este mai mare. Spre deosebire de Germania, lucrătorii din Franța au dreptul individual la grevă, inclusiv în scopuri politice. În plus, Franța nu are un sistem sindical unificat comparabil cu DGB-ul german, ci o varietate de confederații sindicale adesea distincte din punct de vedere politic. Sindicatele orientate spre stânga – CGT (a doua cea mai mare federație sindicală și cea mai mare din sectorul public), Solidaires și FSU (în special în educație), uneori împreună cu CGT-FO – organizează frecvent acțiuni comune, în special în timpul luptelor din trecut împotriva reformei pensiilor și a legislației muncii. Ocazional, se realizează coaliții mai largi, cum ar fi în cea de-a doua zi de acțiune din acest an, când chiar și sindicate moderate precum CFDT (în mod oficial cea mai mare confederație), UNSA, CFE-CGC (pentru manageri) și CFTC, de orientare creștină, s-au alăturat mobilizărilor.
Prima zi de acțiune: 10 septembrie
Prima zi s-a inspirat din apelul la blocaje lansat de cercurile anarhiste în 2016 în timpul reformei muncii a lui Hollande, care s-a răspândit în mare parte prin intermediul rețelelor sociale. Mișcarea a obținut rapid sprijin din partea La France Insoumise (LFI, Franța neclintită) și a filialelor sindicale locale ale CGT, Solidaires și CGT-FO. De asemenea, unele sectoare sindicale întregi au lansat apeluri la acțiune, inclusiv federațiile CGT pentru sănătate și servicii sociale, administrația locală și industria chimică. Deși cele două zile de acțiune din septembrie au fost inițial dezbătute ca inițiative rivale, CGT și multe dintre federațiile sale le-au sprijinit pe ambele.
La 10 septembrie, până la 250 000 de persoane au ieșit în stradă, manifestațiile desfășurându-se la nivel național, inclusiv în orașe mai mici, deși cele mai puternice au avut loc în vestul Franței, înclinat spre stânga politică. Grevele au afectat servicii precum transportul public din Paris, întreținerea căilor ferate SNCF și educația, CGT și Solidaires jucând un rol principal. Întrucât miercurea este o zi de lucru mai ușoară în Franța din cauza programului școlar, mulți angajați au putut participa individual. Alături de membrii de sindicat, printre participanți s-au numărat susținători ai LFI, grupuri autonome (inclusiv demonstranți în fața sediului CGT), foste veste galbene, studenți și elevi. O mare parte a mobilizării a fost condusă de participanții mai tineri, în special prin blocarea școlilor și universităților. Cu toate acestea, acțiunile de blocaj au fost rapid întrerupte de cei 80 000 de polițiști și jandarmi desfășurați.
A doua zi de acțiune: 18 septembrie
A doua zi de grevă și acțiune a înregistrat o participare mult mai mare, sursele sindicale menționând aproximativ 1 milion de participanți, dublu față de prima zi. Apelurile la mobilizare au fost lansate în comun la sfârșitul lunii august de organizațiile umbrelă CFDT, CGT, CGT-FO, CFE-CGC, CFTC, UNSA, FSU și Solidaires, acoperind astfel aproape întregul spectru sindical. Participarea a venit și din partea studenților și elevilor, care au blocat numeroase instituții. Grevele cadrelor didactice au fost foarte răspândite; potrivit sindicatelor FSU, o treime din profesorii din învățământul primar și aproximativ 45% din profesorii din învățământul gimnazial și liceal au intrat în grevă. La Toulon, manifestanții și-au legat protestele de acțiunile de solidaritate pentru doi elevi arestați în timpul blocării unei școli. Manifestările au legat, de asemenea, lupta împotriva austerității de apelurile la pace, în special în Gaza, în cadrul marșurilor fiind arborate steaguri palestiniene. Marșul din Grenoble, de exemplu, a fost condus sub sloganul: „Contre la casse sociale, pour la paix, l’égalité et la justice!” („Împotriva reducerilor sociale, pentru pace, egalitate și justiție!”). Manifestații importante au avut loc la Paris, precum și în sudul și vestul țării.
Revendicările sindicale și consecințele politice
Prima zi de acțiune s-a concentrat pe opoziția față de măsurile de austeritate planificate de guvern, în valoare de 44 de miliarde de euro, prezentate de cabinetul prim-ministrului Bayrou. Grupurile participante au cerut servicii publice, salarii și pensii mai mari, justiție fiscală și transformare ecologică. Apelul sindical din august, care a precedat acțiunile din 18 septembrie, a respins numeroase planuri guvernamentale: eliminarea a două sărbători legale, reducerea serviciilor publice, înăsprirea legislației muncii, o nouă reformă a șomajului, înghețarea prestațiilor sociale și a salariilor funcționarilor publici, separarea pensiilor de inflație, dublarea coplății medicale și chiar punerea în discuție a celei de-a cincea săptămâni de concediu plătit din Franța. Ei au denunțat, de asemenea, scutirile de impozit pentru cei bogați și subvențiile în valoare de 211 miliarde de euro acordate marilor corporații. Sindicatele au cerut finanțare suficientă pentru serviciile publice, măsuri împotriva precarității, investiții într-o tranziție ecologică echitabilă și în reindustrializare, protecție împotriva concedierilor, impozitarea marilor averi și a veniturilor de vârf, precum și anularea reformei Macron privind pensiile, care ridică vârsta de pensionare la 64 de ani. O petiție sindicală conexă a ajuns deja la 350 000 de semnături până la sfârșitul lunii august.
Sindicatele i-au dat noului prim-ministru Lecornu termen până la 24 septembrie pentru a răspunde, avertizând că, dacă va fi ignorat, vor urma rapid alte greve și proteste. Continuarea este foarte probabilă. Se discută deja despre escaladarea luptei prin greve regenerabile („grèves reconductibles”) în locul acțiunilor de o singură zi. Nemulțumirea generalizată față de guvernul Macron este evidentă, două treimi din populație opunându-se politicilor sale și aproape două treimi cerându-i demisia, deși mandatul său durează până în primăvara anului 2027. LFI și-a centrat campania în jurul demisiei lui Macron și a unor noi alegeri, cereri care au avut un ecou larg pe străzi. Alianța de stânga „Nouveau Front Populaire” (Noul Front Popular), care reunește LFI, Partidul Socialist, Partidul Comunist și Verzii, este divizată cu privire la această chestiune, deoarece socialiștii și comuniștii s-au arătat deschiși să intre într-un guvern. În schimb, sindicatele acordă prioritate realizărilor politice concrete, mai degrabă decât apelurilor la demisie sau la alegeri.
Partidul de extremă dreapta Rassemblement National (RN) cere, de asemenea, demisia lui Macron și alegeri anticipate, însă rolul său în protestele de stradă rămâne incert. Deși inițial au apărut temeri că extrema dreaptă se va alătura în număr mare, acest lucru nu s-a materializat, deși RN continuă să conducă sondajele în sondajele politice.
Dimensiunea europeană
Protestele din Franța au atras deja atenția în Germania. La 17 septembrie, președintele ver.di, Frank Werneke, a emis o declarație de solidaritate: „Lupta sindicatelor franceze este și lupta noastră: pentru justiție socială, pentru protecția și extinderea statului bunăstării, pentru muncă decentă și pentru demnitate la bătrânețe”.
Pe măsură ce multe țări europene, inclusiv Germania, se pregătesc de reduceri sociale similare și de erodări ale drepturilor lucrătorilor, în special în legătură cu bugetele legate de război, se pune întrebarea dacă mișcarea din Franța ar putea marca începutul unui val de proteste la nivel european. Printre principalele evenimente viitoare se numără conferința internațională pentru pace de la Paris din 4-5 octombrie 2025, cu participarea sindicatelor, și ziua de acțiune a Confederației Europene a Sindicatelor (CES) programată pentru 16 februarie 2026.
